Povesti.

Aici se discuta subiecte fara legatura cu Go-ul
User avatar
kostel
Posts: 35
Joined: Mon Jan 19, 2015 7:50 pm
Rang: 5k

Povesti.

Postby kostel » Mon Jan 26, 2015 9:35 pm

Anecdota pe care vreau sa o povestesc nu e chiar banc, chiar daca are si parte umoristica.
Asa ca am deschis acest nou topic, care ar putea fi numit, cum a fost la... daca e sa ne inspiram de la rubrica cu acxest nume din forumul Despre Go.

poate ca de fapt e on topic si ar merita un loc in sectiunea dedicata Goului, la un capitol numit istorie.


User avatar
kostel
Posts: 35
Joined: Mon Jan 19, 2015 7:50 pm
Rang: 5k

Mindria de a fi român

Postby kostel » Tue Jan 27, 2015 2:55 am

Am cravata mea sînt pionier
Şi mă mîndresc cu ea sînt pionier

Mic şi spalat pe creier cîntam şi eu versurile astea. Şi dacă era călcată eram şi mai mîndru, sau dacă aveam inel de plastic, nu înnodată ca mîrlanu, sau dacă avea pe tiv tricolor nu simplă ca sărăntocii. Mai tîrziu, la nici zece ani m-am mai murdarit pe creier. Am realizat cretinitatea din spatele acestui simbol. Am scăpat de sub acel control. (cei nu nu au scăpat probabil azi nu se mai zbat pentru un inel de plastic ci pt o eticheta pe care scrie Armani, nu e tot aia dar pe undeva e tot aia). Nu ma mai afecta lipsa unui inel de plastic, o saibă imi oferea un statut mai bun. Altul si mai bun era refuzul de a purta cravata, iar cind autoritatea insista, o cravata innodată şi boţită îmi oferea o mai mare satifacţie decît cea de pe vremuri a uneia călcate, cu inel de plastic şi tricolor.

O mîndrie asemănătoare este cea de a fi român. Nu e tot aia, dar pe undeva e. Şi de asta nu am scăpat. Nu, nu e vorba de chestia aia, o avem pe Nadia, îl avem pe Cătălin, sînt mîndru. Nu am transpirat eu pentru acel 10, sau pentru acel 5 pro. Eu sînt ceea ce sînt un amărît de 5 k, mîndru (ha) că a fost şi 4 k, sau că a mai căzut şi pe la 7 k. Nu e vorba de acea mîndrie fără conţinut. E vorba de identitatea mea. Aşa cum ca persoană am o identitate şi un ego, la fel şi ca părticică, celulă, din acest organism numit România. Şi imaginea întregului mă afectează şi pe mine.Ca persoană s-a mai întîmplat să ma împiedic şi să mă tăvălesc prin praf, dar m-am scuturat, mai pe scurt am o atitudine diferita de cea a unui boschetar, deşi imaginea e cam similară. La fel şi ca român, nu prea am ce face, naţiunea e cea caree e, şi cu unere bune şi unele nu tocmai. Dar fac ceea ce îmi stă în putere de păstra o imagine curată. Şi cînd această imagine e privită chiorîş involuntar mîndria mea de român se strepezeşte. Nu am reuşit să mă detaşez, şi să îmi privesc naţionaliatea ca un accesoriu ce mi-a fost impus, şi să mă mîndresc că e şifonat, şi pentru a mă disocia şi mai mult să îl şifonez şi mai tare.

Povestea de mai jos e legată de acest subiect.

Eram în 95 la Tuchola Polonia, prima mea ieşire peste hotare, unde am ajuns cu trenul, cărîndu-mi bagajul cu un cărucior de piaţă, în acele vremuri nu se găseau ca azi, valize cu roţi.

A fost şi prima mea întîlnire cu o mulţime de persoane de alte naţionalităţi. Aveam şi două temeri, una fiind că ştiam engleza cît învăţasem vai şi amar prin şcoală, plus antrenamentul oferit de cele 100 de cărţi în engleză imprumutate din cabinetul de limba engleză a lui Bob Lamming. Dar una e să citeşti, alta e să vorbeşti, plus să mai şi te faci înţeles. A doua temere era faima românilor. După un scurt val de simpatie, românii ajunseseră să fie consideraţi ca paria. Între timp, azi impresia occidentalilor parcă s-a mai îndulcit, sau poate doar mi se pare mie. În orice caz, atunci efectiv mă temeam să nu fim ostracizaţi.

Dar temerile mele au zburat repede. Aveam naţionalitatea trecută pe listele de concurs şi pe ecuson, dar nu am observat priviri dispreţuitoare sau piezişe, ori să fiu ocolit. Atmosfera era naturală şi deschisă. Erau cîţiva mai retraşi, dar era caracterul lor mai introvertit, nu era nimic naţionalist. Aşa l-am cunoscut şi pe olandezul Marc. Nici eu nu sînt un extrovertit, ba chiar eram un pic timid din fire. Parcă îmi era milă de el să îl văd mereu singur, şi astfel l-am abordat, şi l-am scos de prin colţuri. Probabil acest lucru l-a făcut să viziteze extensiv România mai tîrziu, ocazie cu care l-am găzduit în două rînduri, şi drept urmare am avut cazare gratis mulţi ani mai tîrziu cînd congresul a fost la 20 de km de casa lui Marc.

Dar să revenim la poveste. La un moment dat după cîteva amicale, comentarii de partide a început o serie de bancuri şi poveşti. Şi după cum e obiceiul, se tot schimba cel ce povestea după cum curgeau amintirile. După o vreme eram piesa centrală. Eram cel ce vorbea cel mai mult, bancurile româneşti sînt cele mai spumoase. Nu mai reţin, dar cred că erau nemţi cei din acel grup. Şi la un moment dat, unul dintre ei a vrut mai mult decît simpla sesiune de bancuri. Îi devenisem simpatic şi a vrut să ştie mai mult despre mine.

Întrebarea naturală a fost, -Din ce ţară eşti?

-România am spus eu mîndru şi sigur pe mine.

Brusc expresia i s-a schimbat. Avea faţa unuia care s-a trezit cu o broască pe limbă. La fel de brusc s-a lăsat tăcerea. Se rupsese filmul. Nu mai reţin cum s-a ieşit din această fază stînjenitoare. Sigur nu a fost cu priviri grele, probabil doar politeţuri. Apropo de politeţe, politică, cineva, parcă Iorga, spunea că a fi politician este să poţi pune o broască pe limbă dimineaţa pe nemîncate, iar un bun politician poate să şi zîmbească cu ea în gura. Amicul nostru neamţ, a fost politicos, dar evident nu a fost un bun politician.


Noi comunitatea asta tocmai am comis o chestie. Shit happens. Şi dacă personal mi s-ar întîmpla, m-aş tupila repede acasă să mă spăl, nu aş apela la şofer care nu-i aşa are şi el obligaţia şi plăcerea de a îşi păstra locul de muncă inodor.

kirugoro
Posts: 31
Joined: Mon Jan 19, 2015 1:06 pm
Rang: 5k

Re: Povesti.

Postby kirugoro » Tue Mar 31, 2015 7:53 am

Mai spune, Costele!


Return to “Off Topic”

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 1 guest

cron